Britney Spears și iubitul ei, Sam Asghari, și-au anunțat logodna anul trecut, iar de atunci cei doi par mai îndrăgostiți ca oricând.
Pentru a sărbători ziua de naștere a lui Asghari, cei doi au plecat într-o vacanţă exotică, momentul fiind împărtăşit de cântăreaţă cu fanii săui de pe reţelele de socializare. Britney Spears și iubitul ei apar într-un video realizat în timpul zborului, unde inelul de logodnă cu diamant este în centrul atenţiei, iar Asghari îi sărută mâna.
„Să înceapă sărbătorea pentru minunatul meu logodnic. Îl iubesc atât de mult ❤️ !!! Eroul meu… mentorul meu… stânca mea… fericirea mea… iubirea mea ❤️ !!! Sper să primești totul și mai mult de ziua ta ? !!!””, a scris Britney Spears alături de video.
View this post on Instagram
Britney Spears și Sam Asghari au devenit iubiţi după ce s-au întâlnit, în 2016, pe platoul de filmare al videoclipului lui Spears „Slumber Party”.
Vedeta pop are doi copii dintr-o căsătorie anterioară cu rapperul Kevin Federline şi a avut o scurtă căsătorie cu prietenul ei din copilărie Jason Alexander, care a fost anulată după doar 55 de ore.
Britney Spears a cunoscut faima în adolescenţă datorită unor hituri precum „Baby One More Time”, însă a suferit de o depresie, extrem de mediatizată, în 2007, când a recurs la unele gesturi extreme, precum vandalizarea maşinii unui paparazzi într-o benzinărie.
În urma acestui incident, a fost pusă sub tutela tatălui ei, Jamie Spears, care timp de 13 ani a avut control asupra deciziilor financiare ale vedetei.
În iulie, Britney Spears a lansat o acţiune în justiţie pentru a-i retrage tutela tatălui ei, pe care a numit-o „abuzivă”. La începutul lunii septembrie, Jamie Spears a depus oficial o cerere pentru a pune capăt tutelei, artista reuşind să câştige controlul asupra vieţii ei.